Să (ne) revenim...

Mai zilele trecute am avut un șoc butonând telecomanda în căutarea unui moment de „sclipire” pe mult prea numeroasele canale comerciale oferite cu dărnicie de televiziunile noastre. Ca într-un coșmar fără de sfârșit, am auzit-o pe blonda teribilă a guvernului Boc că „nu contează cât de lung ai tocul, important e cât de mult muncești” (sic). Oare știe doamna respectivă ce înseamnă munca? Asta a fost prima întrebare, evident, retorică. Au urmat și altele, dar nu are rost să le enumăr aici. Și eu care credeam că nimic nu mă mai poate surprinde...Cât mă puteam înșela. Cum să nu mai surprindă nimic în eterna și fascinanta gurvernare?! Unde ar mai fi farmecul, atunci?! Cum am mai putea trăi noi fără grijile cotidiene, fără neliniștile noastre acute privind viitorul imediat?! Dar să revenim...Auzind parafrazarea mai sus invocată, nu am putut să nu mă gândesc de unde a plecat această sintagmă. Și prima dată m-am gândit la refrenul unei piese lansate de Dorin Liviu Zaharia și Olimpic 64 și reluată de Pasărea Colibri și Florian Pittiș, în anii 90. Ulterior, a devenit un fel de leitmotiv pentru toți cei care ieșeau din rând, din șabloane. Pentru cei care își permiteau să fie nonconformiști și care chiar credeau în asta. Oameni care au muncit din greu și care au plătit un preț mult prea mare pentru luxul de nu se conforma liniei oficiale. Oameni alături de care respectiva doamnă devine ea însăși o ofensă gravă, o insultă adusă ideii de valoare, morală, cinste. Și totuși îndrăzneala a depășit orice limită. Și atunci mă întreb și eu - așa cum am făcut-o și în alte rânduri - Quo Vadis? Încotro?! Cum încotro?! Spre noi culmi de progres și prosperitate, așa cum am fost obișnuiți, încă din perioada de dinainte...